Toate sarbatorile si praznicele crestine ne vorbesc despre unele evenimente sau fapte din viata Mantuitorului sau despre viata celor drepti. Praznicul Nasterii Domnului are o importanta deosebita, fiind sarbatoarea familiei, a parintilor, a bunicilor si in special a copiilor.
In cele ce urmeaza vom arata, succint, cum au inteles bucovinenii Nasterea lui Hristos si ce obiceiuri au consacrat acestui eveniment devenit una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii. Cea mai veche denumire a sarbatorii este aceea de Craciun, cuvant care inseamna creatie, descoperire, facere.
Din legendele crestine populare aflam ca Mos Craciun era sotul Craciunesei, femeia care a gazduit-o pe Maica Domnului pentru a-L naste pe Iisus. De frica barbatului, Craciuneasa i-a oferit Maicii Domnului doar ieslea din grajd. Dupa nastere, toata gospodaria lui Craciun a fost invaluita de lumina, incat acesta, intorcandu-se acasa, a crezut ca este vorba de un incendiu. Dar, minune, fetele lui Craciun, schilodite de el, erau perfect sanatoase, avand mainile la loc si vederea recapatata. In semn de recunostinta, Craciun a luat un sac plin cu mere, nuci si covrigi pe care le-a impartit copiilor din sat, de aici tragandu-se datina darurilor de Craciun si a Mosului cu sacul.
In Bucovina, Craciunul este sarbatoarea care se pastreaza, poate, mai mult decat in alte parti, fara mari abateri de la traditie. In preajma Craciunului, se recupereaza sau se restituie lucrurile imprumutate prin sat, deoarece se considera ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate pe durata sarbatorilor de iarna.
In ziua de Ajun, femeile obisnuiesc sa ascunda fusele de la furca de tors sau sa introduca o piatra in cuptor, crezand ca indeparteaza, in acest fel, serpii din preajma gospodariei. In dimineata aceleiasi zile se obisnuia, pana de curand, ca femeia sa iasa afara, cu mainile pline de aluat, sa mearga in livada si sa atinga fiecare pom zicand: "cum sunt mainile mele pline cu aluat, asa sa fie pomii incarcati cu rod la anul".
Craciunul este un minunat prilej pentru infrumusetarea interioarelor taranesti, gospodinele punand, acum, sub stresini diverse plante aromate (ochisele, minta creata, busuioc, maghiran), plante ce raman expuse acolo o perioada indelungata din anul viitor, aspect ilustrat si in textul unei colinde bucovinene:
" Streasina de busuioc,
Sa va fie cu noroc.
Streasina de maghiran,
Sa va fie peste an.
Streasina de minta creata,
Sa va fie pentru viata.
Streasina de bumbisor,
Sa va fie de - ajutor,
La fete si la feciori
Si noua de sarbatori."
Datinile de Craciun sunt pregatite cu mult inainte, odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie), cand incep sa se constituie cetele de colindatori si se invata colindele ce vor fi rostite in timpul marii sarbatori.
In Bucovina, colindatul este nu numai o datina ci, prin modul de organizare, a devenit o adevarata institutie, cu legi si reguli specifice. Copiii si tinerii se intrunesc, din timp, in grupuri de cate 6 persoane, pentru alcatuirea viitoarelor cete, selectia facandu-se in functie de categoria sociala, afinitatile personale, calitatile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege si conducatorul cetei - numit vataf, calfa sau turc - ce trebuie sa fie un bun organizator, sa aiba autoritate asupra tinerilor, sa aiba o conduita morala ireprosabila si sa fie un bun dansator.
Repetitiile pentru insusirea colindelor se fac fie la casele tinerilor din ceata, fie la biserica, fie in cadrul sezatorilor, singurele manifestari socio-comunitare permise in Postul Craciunului, fie, mai nou, la caminul cultural.
Poate cel mai important moment in derularea sarbatorii Craciunului este seara de ajun, atunci cand se pregateste o masa speciala, numita "masa de ajun", si incep colindele.
Pregatirea mesei de ajun incepea in primele ore ale diminetii, cand gospodinele coceau colacii "rotunzi ca Soarele si Luna " si un colac special, numit "Creciun", frumos impodobit, impletit in forma cifrei opt, colac ce se pastra pana primavara, pentru a fi folosit in practicile inceputului de an agrar.
Tot acum erau preparate douasprezece feluri de mancare de post (grau pisat si fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, bors de bureti, fasole fiarta si "sleita" etc), precum si mancaruri din peste. Bucatele erau asezate pe masa din "casa cea mare", dupa ce pe aceasta se asternea cea mai frumoasa fata de masa. Uneori, sub fata de masa se punea fan, peste masa se petrecea un fir de stramatura rosie, legat sub forma de cruce, iar pe colturile mesei se asezau maciulii de usturoi. in mijlocul mesei se aseza un colac rotund iar in jurul sau se ordonau douasprezece farfurii in care se aflau cele douasprezece feluri de mancare. Seara, dupa trecerea preotului cu icoana, intreaga familie se primenea si se aseza la aceasta masa.
Cina avea un caracter ritual, inainte de a se aseza la masa, toti membrii familiei ingenuncheau pentru rugaciune, dupa care capul familiei invoca spiritele mortilor, ce erau invitate sa participe la ospat, si hranea simbolic vitele din gospodarie, chemandu-le pe nume si aruncand peste cap cate putin din cele douasprezece feluri de mancare. Familia se aseza si se ridica in acelasi timp de la masa, in semn de deplina intelegere si comuniune. Exista interdictia de a se consuma in intregime cele douasprezece feluri de mancare, resturile fiind pastrate pe masa pana la Boboteaza, cand erau puse in hrana animalelor sau erau asezate intr-o farfurie in fereastra, alaturi de un pahar cu apa, pentru indestularea spiritelor mortilor.
Obiceiul mesei de Ajun, ce are intelesuri profunde si definitorii pentru lumea rurala traditionala, formata din plugari si pastori, se mai pastreaza, izolat, in satele de munte din Bucovina.
Colindatul, insa, moment culminant al Craciunului, s-a pastrat cu multa acuratete in majoritatea comunitatilor bucovinene. Datina este deschisa de catre copii, care, in jurul pranzului, in grupuri mici, incep colindul, trecand, pe rand, pe la toate casele. In trecut, micii colindatori, inainte de a pleca sa vesteasca Nasterea lui Iisus, se strangeau in cete pentru a-si cere iertare unii de la altii.
Colindele rostite de Craciun sunt considerate ca cele mai vechi forme literare, la noi fiind atestate inca din Evul Mediu. Redam mai jos o colinda veche culeasa din satul Udesti:
"Sculati, sculati mari plugari,
Ca va vin colindatori
Pe la patru cheutori.
Cheutoarea de la vale
A aprins o lumanare.
Lumanarea s-a aprins
Sfanturoaica s-a deschis.
O Isuse, prea Hristoasa,
Ramai gazda sanatoasa".
Rasplata traditionala a micilor colindatori consta in colacei, mere, pere si nuci dar in zilele noastre gazdele ofera mai ales bani si dulciuri.
Odata cu lasarea intunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flacai care strabat ulitele, de la un capat la altul al satului, pe intreg parcursul noptii. Tinerii se imbraca si astazi in costume de iarna traditionale, cu sumane sau cojoace, si au caciulile impodobite cu mirt si muscate. Seful cetei are caciula impodobita cu panglici multicolore, ca semn distinctiv. Pana catre mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindatorilor se realiza doar cu fluierul si ciurul (o toba confectionata special pentru acest eveniment), pentru ca mai tarziu sa se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.
Dupa inceperea colindelor de noapte, oamenii considera sarbatorile incepute. Colindatorii pornesc de obicei de la casa sefului de ceata, trec pe la primarie si pe la preot, dupa care colinda intregul sat. Exista, insa, comunitati in care se organizeaza numai o singura ceata de feciori, casele fiind colindate pe rand, fara prioritati.
Ajunsi in curte, fara a rosti vreo formula de cerere a permisiunii, flacaii incep sa colinde. De la hiperbolizarea casei, a curtii si a activitatii gospodarului, repertoriul colindelor abordeaza subiecte diferite, care surprind, in mod alegoric, realitati cunoscute. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urari de sanatate si de bun augur. In credinta localnicilor, colindele se rostesc pentru indepartarea diavolului si purificarea spatiului, de aceea se considera ca este mare pacat daca cineva sta cu poarta incuiata in noaptea ajunului de Craciun.
Dupa rostirea colindei la fereastra, flacaii sunt invitati in casa, sunt ospatati si rasplatiti. Atunci cand sunt insotiti de muzica, in casele cu fete, are loc o mica petrecere, fata fiind prima scoasa la joc de catre seful cetei sau, dupa caz, de catre flacaul care o simpatizeaza in mod deosebit.
In unele localitati (Solea, Poieni - Solea, Partestii de Sus, Cacica, Doroteia), concomitent cu cetele de colindatori se deplaseaza cetele de mascati - "babe si mosnegi" - care prin joc, gesturi si dialog transmit, in viziune proprie, principiul fertilitatii, ca un preambul al Anului Nou.
Daca in ziua si in noaptea Ajunului de Craciun doar copiii si flacaii umbla cu colinda, incepand din ziua Craciunului (25 decembrie) si incheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colinda pe la vecini, rude sau prieteni. in unele sate se intalneste si colinda bisericii, numita "colinda batrana", alcatuita numai din oameni casatoriti, care aduna, cu aceasta ocazie, fonduri banesti pentru biserica.
Spre deosebire de Anul Nou sau de alte sarbatori, in noptile Craciunului nu se intreprind nici un fel de practici magice.
Din dimineata de 25 decembrie incepe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune asocierea copiilor in grupuri de cate trei. Ei au ca recuzita o stea confectionata dintr-o vesca de sita cu raze din sipci de lemn, totul fiind imbracat in hartie colorata. Pe cap copiii poarta coroane de hartie iar cantecul de stea se compune din troparul Nasterii Domnului. Cantarea face referiri la efortul depus pentru gasirea pruncului Iisus si contine unele reflectii filozofice asupra vietii pamantene.
In unele sate, de la Craciun pana la Anul Nou, pot fi vazuti si irozii, grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar si Melchior, Irod imparat, preotul Ozia, ingerul si ciobanul.
Este, de fapt, o forma de teatru popular care se remarca prin seriozitatea temei tratate precum si prin vestimentatia socanta si atragatoare.
